D’ale bulgarilor (1)

Balcic, gradina botanica (I)

trandafir_3.JPG

trandafir_galben_31.JPG

chiorchini.JPG

Vanat cu scandal

In urma cu cca 10 minute am ajuns la postul RTV. Se dezbatea noua propunere de lege - respinsa la promulgare- privind vanatoarea in zonele protejate. Dupa cateva minute am apelat -iarasi- la telecomanda. Subiectul era foarte interesant, dar politizarea -inutila ca principiu dar mai ales in context- cat si dirijarea discutiilor m-au determinat la acest gest.

Cu toate ca sunt pescar - si recunosc cu destula jena ca nu dau drumul inapoi in apa a tuturor pestilor- totusi nu inteleg vanatoarea ca sport. Dar asta nu inseamna ca il blamez. Si nici nu pot sa-mi dau cu parerea privind noua disputa intre conducerea vanatorilor din Ro si ultrapuritanii ONG-urilor politizate sau nu. Dar pot sa povestesc o discutie avuta in Delta cu un localnic pe tema protejarii acesteia.

Eram in luna august 2002 cu un vesteuropean pe unul din multiplele canale din zona Dunavatul de Jos. Barca cu motor apartinea si o conducea Sonia, administratorul pensiunii Casa Verde. In plimbarea noastra pe drumurile de apa am ajuns intr-o zona cu adevarat salbatica. Pletele dese ale copacilor atingeau apa la multi metri de mal. Din ape foarte tulburi tasneau - mai rare sau mai dese - tepuse verzi. Pentru desfatarea privirilor Sonia lasa in urma un siaj abia vizibil. Din cand in cand pe bolta cerului abia vizibila se zareau pasari plecate in zari numai de ele stiute. La toate acestea se adaugau miresme nu tocmai placute. Nu-mi explicam suficient.

Pe drumul de intoarcere am tras la tarm. Aici am putut vedea copaci uriasi si o vegetatie de arbusti de o diversitate aparte. Admiram in tacere peisajul. Am imortalizat cateva imagini. Apoi l-am intrebat pe Sonia care este explicatia acelor mirosuri grele din zona. Raspunsul sau a fost : din cauza gresitei intelegeri a protectiei mediului. O zona in care nu se mai primenesc apele, accesul este din ce in ce mai dificil iar pescuitul interzis se autodistruge. Trebuie sa recunosc ca nu l-am crezut. L-am banuit ca problema pescuitului - din care isi tragea o buna sursa de existenta- il durea cu adevarat.

Am facut si un mic ocol. Am patruns - dincolo de papuris- intr-o poiana . Apa limpede lasa se se vada lungi lujeri in varful carora plutea nuferi. Nu mi-am putut retine gestul de a culege unul. Dar Sonia s-a incruntat, parca a vrut sa-mi interzica necugetarea, ca apoi sa zica: “Sa nu iei prea multi”. Am luat numai doi. Pentru sotiile care nu au putut fi si ele de fata. Dupa asta mi-am dat seama ca gresisem in privinta localnicului. Era cu adevarat un ecologist, dar fara s-o stie.

Altii sunt -sau se dau drept- ecologi fara sa stie ce inseamna asta.

Peisajele patriei

In zilele din urma am calatorit. Mai intai cu trenul si apoi cu masina.

Ce am vazut pe fereastra vagonului intrece orice inchipuire. Pamantul arabil al tarii noastre este acoperit. Mai putin cu plante, fie ele chiar si resturi din anii trecuti. Nici acum nu am putut gasi o explicatie pentru atatea depozite insirate pe zeci de km cu plastice, moloz, betoane sau alte ramasite rezultate din demontari. La care obligatoriu sa adaug imaginile selenare din zona Valea Calugareasca.

Prin parbrizul si ferestrele masinii am vazut cu totul alt peisaj. Daca ogoarele nu erau -totusi- -prea verzi in schimb am vazut multe noi constructii. Acestea imi insuflau ceva mai mult optimism.

Adaug o singura concluzie : imi este foarte clar ca factorii de decizie ai statului roman nu suporta mersul cu trenul. E prea deprimant…

Clatire de ochi

insule_canada-_2.gif