“Pământul deocamdată” a trecut in veşnicie (3).

Mai dă-mi un golf de sprijin

Nici marea nu m-a mai primit, săraca,
De parcă i-aş fi fost un vitreg prune,
Hei, dragul meu corsar, Dorel Onaca,
Găseşte-mi, tu, un golf să mă arunc.Nu vreau decât ieşire-n marea mare,
De stând să pot tristeţea să mi-o sparg,
Peşti carnivori să aibă de mâncare,
Piraţi să-mi pună capul pe catarg.

M-am săturat să fiu, cu lumea, tandru,
Lumina mamei lui de cod moral.
Învaţă-mă, prietene-scafandru,
Cum să mă-ngrop, în fiecare val.

Aseptică, absurdă şi sterilă
Rămâne existenţa unui sfânt,
Ci eu, învins de patimă şi milă.
Convulsia şi oatima le cânt.

De zeci şi zeci de ani nu pun pe gura
Nici băuturi, nici droguri, nici tutun
Şi toţi stupizii vicioşi mă-njură,
Mă fac beţiv, isteric şi nebun.

Ei bine, mă decid să trec la fapte,
Recuperând tot vidul dindarat,
Voi sparge stânci în fiecare noapte
Şi-n fiecare zi o să mă-mbăt.

Deschid bordel şi cârciumă, Dorele.
Fă-mi rost neapărat de-un eunuc
Şi dau servici duşmanilor, să spele
Podelele pe unde-am să mă duc.

Deşi, cu mult mai important ca toate,
E şcoala suferinţei s-o absolv
Şi să m-ajuţi c-un pic de libertate,
Să mă arunc în mare, într-un golf.
Eu nici nu vreau vapoare de elită,
Nici bărci, pentru amanţi rătăcitori,
Dar din pădurea lumii, adormită,
O Arcă a lui Noe să-mi coborî,
Mai am la mine-n piept destul jăratic,
Să pot în apa rece să mă scald
Şi-n lacrimile mediului acvatic,
De tot ce am iubit să-mi fie cald.

Cum nu se joacă marea de-a baltoaca,
Nici eu de-a viaţa nu pot să mă joc,
Găseşte-mi tu un golf, Dorel Onaca.
Doresc de pe pământ s-o iau din loc.

Faciliteaza-mi evadarea, frate,
Să pot definitiv pe mări să fug,
Să-mi facă peştii răpitori dreptate,
Dac-am trăit şi-am ars aici pe rug.

Tu înţelegi ce silă mi-e de cele
Ce mi-au distrus viaţa pe uscat?
Între pământ şi mare, la zăbrele.
Altar marin, de vină şi pacat.

Adrian Păunescu a murit vineri dimineaţa, la 67 de ani

Tu ai în lume camarazi şi rude,
Ca să îmbini şi nu ca să dezbini,
Dar, dacă Dumnezeu te mai aude,
Durerea mea arunc-o la rechini.

Şi, după nu ştiu câtă rătăcire,
Spre-a nu mă-ntoarce pe uscat în van,
Tu să trimiţi la marea mea iubire,
Scheletul meu să-şi facă talisman.

Acum e, însă, vremea de plecare,
Dorele, dă scafandrilor un svunc.
Să-şă vada fix de treburi, fiecare,
În golf, pe restul vieţii, să m-arunc.

Nu mă salva că vreau să plec departe.
lubirea mea trădată s-o rezolv,
Şi dă-mi fatalul sprijin pentru moarte,
Ofera-mi o epavă şi un golf.

Sursa: http://www.libertatea.ro/stire/vezi-ultima-poezie-pe-care-adrian-paunescu-a-citit-o-unui-prieten-pe-patul-de-spital-310143.html

“Pământul deocamdată” a trecut in veşnicie (2).

“Lumina! Lupta! Libertate!”

Imaginile de mai jos sunt preluate din brosura spectacolului Cenaclului Flacara care a avut

loc in Mamaia la sfarsitul lunii august 1976  .

Si acum rememorez  cum pielea mi se facea ca de gaina cand sute de spectatori strigau “Lumina! Lupta! Libertate!” impreuna cu semnul L (vezi foto cu Fl.Pitis).

paunescu0001.jpgflacara_paunescu0001.jpgflacara_paunescu0002.jpg

flacara_paunescu0004.jpg flacara_paunescu0003.jpgbodolan0001.jpg

In pauza spectacolului (i-)am facut o şotie. M-am dus cu pliantul la A. Paunescu si i-am zis: “Tovaraşe Păunescu va rog un autograf”. S-a uitat lung la mine si apoi a semnat…

“Pământul deocamdată” a trecut in veşnicie.

Adrian Păunescu  ne-a părăsit in aceasta dimineaţă.

A sa  poezie “Pământul deocamdată” a fost scrisă in 1973.

Timpul vietii ni-i scurt

Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt,
Altii doar din ce-au dat,
Sunt saraci si bogati,
Lovesc lasii pe bravi :
Voi, ce-n luna zburati
Pan la cer va urcati
Pe spinari de noi sclavi.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.

Voi ce-n luna zburati
Cu-ale noastre izbanzi
Nu uitati c-aveti frati
Pe planeta flamanzi.
Painea lor o mancati
Printre stele zburand,
Voi degeaba zburati
Cand cei subdezvoltati
Se tarasc pe pamant.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.

Lumea-i plina de rani
Si de doctori docenti
Si de masti si de vami
Si de mari inocenti :
Fiindca nasteti copii
Aparati-i luptand,
Doborati monstrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pamant.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.

Intre cei care trag
Si acei ce sunt trasi
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pasi.
Intre ei sunt sudati
Cu un stramb ideal,
Cum sunt bine legati
Condamnatul de lat
Si biciusca de cal.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.

Fii ai muncii aveti
Nadusala pe piept
Cum sta nurca de prt
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, altii fac,
Unii dorm, altii sunt,
Intre inger si drac
Trage omul sarac,
Inhamat la pamant.

Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si ruina si cetate
Genii mari si frunti tembele,
Vant ce sta si vant ce bate
Si martiri dar si lichele,
Nedreptate si dreptate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.